Într-o seară normală de marți, după muncă, mi-am luat nevasta de la metrou de la stația Grozăvești și ne-am îndreptat spre Encore, unde nu mai fusesem până atunci. Era destul de devreme, ne-am dat seama, dar am zis să mergem să vedem care e atmosfera și ne adaptăm la fața locului. Pe “terasă” erau câțiva oameni, dar în interior nimeni. A venit un tip la bar și l-am întrebat la ce oră începe concertul. A zis că în jur de 20:00, așa că ne-am dus până la restaurantul de vis-a-vis să mâncăm ceva.

Pe la 19:00 ne-am întors la bar și deja se mai adunase lume, inclusiv în interior, iar la una din mese stăteau japonezii de la Blaze. Ne-am luat câte o bere și am așteptat să treacă timpul. Până să înceapă distracția ne-am dus să vedem ce marfă e de vânzare la “tarabă”: tricourile erau prea mari XXL și 3XL, așa că am cumpărat toate CD-urile pe care le aveau. Am stat puțin la vorbe cu vocalul, dar nu prea mult.

Pe la 20:40 ne-am hotărât și noi să urcăm la sala cu scena, după ce am văzut că urcase multă lume. Spre surprinderea noastra, concertul era început destul de bine, pentru că, din păcate, am prins doar două piese de la Kärmagmässacre. Asta înseamnă că Encore are izolație fonică foarte bună, pentru că de jos nu se auzea mare chestie. Oricum, am ajuns sus și m-am simțit ca în Underworld oarecum: o sală mică, cu o scenă mică și totul înghesuit.

Băieții de la Kärmagmässacre dădeau ceva ce semăna cu o combinație de black metal cu crust punk. Nu sunau rău, sincer, dar aș vrea să aud mai mult de la ei ca să-mi fac o părere mai bună.

Apoi am așteptat să vină Blaze să-și pregătească scena și pe la 21:30 au început să cânte. Pe net erau descriși ca fiind un fel de Scorpions, deci ceva hard rock. Pentru cine mă cunoaște ar fi o surpriză să știe că am mers la un concert de hard rock, dar eram foarte curios să îi văd pe tipi, doar pentru faptul că sunt din Japonia.

Și pot spune că am avut o surpriză foarte plăcută. Da, muzica nu e agresivă, dar oamenii erau plini de energie. Sala se umpluse, eram cam 50-60 de oameni, și de la o piesă la alta s-a simțit chestia asta, pentru că se încălzea din ce în ce mai tare. Dar nu a contat deloc. Blaze ne-au dat un hard rock animat și antrenant, cu melodie și ritm bune. Am fost surprins să văd că o parte din public știa versurile, iar lângă noi, aproape de scenă erau doi tipi care se țineau pe după umeri și cântau împreuna cu formația. S-a aplaudat și s-a urlat admirativ după fiecare piesă și nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul.

Pe partea tehnică mi-au plăcut toți din trupă: chitaristul a băgat solouri bine gândite, tobarul s-a ținut bine - deși părea cel mai în vârstă din trupă, iar bassistul - ceva mai tânăr - s-a agitat încontinuu, deși nu prea avea loc. Iar vocalistul a fost “top”: are voce bună și a știut să comunice cu publicul, cu toate că avea o engleză stricată.

La final s-au adunat cu toții și au făcut o mare plecăciune, cum numai japonezii știu, având în vedere tradiția lor. Noi (eu și Andreea) am mai stat apoi la o bere și la povești și am discutat puțin cu o tipă care venise cu formația, japoneză și ea, ca mai apoi să ne trezim cu toată formația lângă noi, rugându-ne să facem poze cu ei, ceea ce am acceptat cu plăcere. Ce să mai, am plecat spre casa cu zâmbetul pe buze și discutând despre viitoarea noastră călătorie în Japonia. Poate o să-i întâlnim și acolo, întplător.

Kanpai!