Converge! Converge?! Haaaaa! Era prin februarie, cred… nu țin minte exact. Ideea e că aș fi vrut să ajung la Roadburn anul ăsta, dar m-am trezit cam târziu (ianuarie) și n-am mai găsit cazare la un preț decent, așa că știrea că o să vină Converge la Rockstadt m-a făcut să nu ezit și să-mi cumpăr bilet imediat. Știam că n-o să fie același lucru ca la olandezi, dar decât deloc, mai bine și așa.

Apoi totul a fost destul de bine. M-am sfătuit cu prietenul Răzvan și am hotărât că mergem împreună - el a și găsit cazare în Râșnov - așa că a rămas doar să așteptăm până în august… Și am așteptat cuminți ziua de 2, când ne-am împachetat și am plecat la drum toți patru (soție și prietenă incluse!). N-o să stau să detaliez toată povestea; am îmbătrânit și nu mai am răbdare să scriu foarte mult. O să scriu câte puțin despre trupele care mi-au plăcut și despre atmosferă.

Prima zi

Sincer, nici nu mă uitasem prea bine pe programul pe zile, așa că nu știam exact la ce să mă aștept și cum îmi voi organiza timpul. Am mers, așadar, după cum m-a dus valul și a fost chiar bine.

[caption id=“attachment_6957” align=“aligncenter” width=“4032”]

Obscure Sphinx[/caption]

Prima trupă pe care am văzut-o în prima zi a fost Obscure Sphinx, pe scena mare. Pe polonezi îi mai văzusem în Quantic în toamna trecută și îmi plăcuseră. Au cântat bine și de data asta, ca și în București și chiar dacă au cântat ziua, le-a ieșit destul de bine show-ul. Fiind abia a doua formație pe scena mare, nu mă așteptam ca publicul să fie foarte entuziast, dar am fost surprins să văd că puștimea deja își intrase în formă și pregătea terenul pentru moshpit-urile viitoare.

Am luat apoi o pauză lungă de două ore, timp în care am băgat câteva beri și ne-am tot plimbat de colo-colo pe unde am apucat. Am făcut și câteva stopuri la standul cu “merch” - unul din cele mai slabe de la orice festival la care am fost - tot sperând să văd chestii interesante. Mi-am luat tricou cu polonezii și mi-am văzut mai departe de bere.

După pauza respectivă ne-am mutat cu toții înapoi la scena “Adrian Rugină” (R.I.P.) să-i vedem pe norvegienii de la Enslaved, niște tipi care nu mai au nevoie de prezentări. În schimb au făcut ei prezentările necesare, venind cu un nou tobar și cu un nou tip la orgă/backing vocals (ăsta are deja un an în formație, cred). Și bineînțeles că n-am fost dezamăgiți. Chiar dacă nu au cântat cu instrumentele lor - alea fiind pierdute pe la aeroport pe undeva, împreună cu ale mai multor trupe - au sunat impecabil. Au cântat piese de pe ultimul album, dar s-au dus și în trecut și ne-au “zis” câteva chestii mai vechi și mai “rele”. Publicul a fost și el la înălțime, iar vikingii s-au arătat mulțumiți de asta.

Și cum o pauză nu vine niciodată singură, am zis să mai luăm una, pentru că nu prea ne plăceau trupele care urmau… Iar pauza asta s-a numit “pauza de masă” - și de bere! Normal!

După încă aproape două ore, ne-am mutat încetișor către scena mică, unde urmau să se dea în spectacol canadienii de la Get The Shot, trupă de hardcore pe care nu o ascultasem. Au început tare, așa cum numai la trupele de hardcore se poate vedea.

Vocalul a urcat pe monitoare și a urlat o dată “Are you ready, Romania!?!?!?”, iar apoi a început distracția. Au dat bine de tot un hardcore punk cu influențe New Yorkeze, iar publicul - în special puștanii de 16-20 de ani - n-au stat o secundă. Zidul de sunet, atitudinea vocalistului și ritmurile alea mișto au pus în mișcare un moshpit de nota 10. N-au lipsit circle pit-urile neanunțate și peste tot prezentul “wall of death”. A fost trupa perfectă care ne-a dat energia necesară să mai stăm și la ultima trupă.

Care ultimă trupă, pe scena mare, a fost Obituary, cu death-ul lor clasic, “crushing” cu riff-uri sâcâitoare și cu vocea aia a lui Tardy care nu s-a schimbat de 30 de ani de când îi tot ascult. A, și nici pletele lor blonde nu s-au schimbat. Și ei, ca și Enslaved, au cântat pe instrumentele altora (bravo, Bucovina!), dar au sunat foarte bine și foarte legat, simțindu-se de la o poștă experiența pe care o au. Așa cum era de așteptat, în fața scenei a fost plin ochi, iar moshpit-ul nu s-a oprit până la ultima notă. Un concert perfect pentru a încheia prima seară!

Ziua II

Deja “încălziți” după prima zi, vineri am lenevit ceva mai mult, după ce am studiat mai bine programul și ne-am setat așteptările. Am ajuns mai târziu decât joi, dar pentru mine urma să fie cea mai importantă zi.

[caption id=“attachment_6962” align=“aligncenter” width=“4032”]

Dust Bolt[/caption]

Am ajuns undeva în jur de ora 17:00 la festival, când pe scenă au venit nemții de la Dust Bolt cu oldschool-new-thrash-ul lor. Nu țineam neapărat să-i văd, dar au fost o surpriză plăcută. Publicul, chiar dacă a fost mai puțin numeros decât în ziua anterioară la ora aia, a știut să se distreze, iar trupa i-a ținut destul de bine în priză.

Regulamentara (deja) pauză ne-am petrecut-o cu niște beri, cu discuții cu prietenii și cu câteva plimbări pe la “merch”, unde nu prea am avut ce să-mi aleg.

Dar nu a contat absolut deloc, pentru că următoarea formație pe care urma să o văd era formația pentru care venisem la festival, CON-fuckin’-VERGE!!!! Poate că nu toată lumea îmi înțelege entuziasmul, dar pentru mine trupa asta e una din cele mai bune pe care le ascult constant în ultimii zece ani.

Și e și cunoscută pentru show-urile pe care le dă - chiar dacă eu consider că sunt mai buni în club decât pe o scenă de festival. Așa… și v-am spus că au cântat Converge? A… bine! Pentru că am savurat fiecare secundă de când au urcat pe scenă și până au plecat. Am fost acolo, în față, printre ăștia mici, din generația nouă, unde am alergat ca nebunul în circlepit, unde am sărit și am luat coate, picioare și orice altceva, dar unde aș mai fi stat chiar și două ore dacă mai cântau atât. Au trecut și ei prin toate albumele lor și am auzit piese numai una și una… Și-apoi pauză!

Dar pauză doar de o trupă, pentru că apoi am ajuns la scena mică, unde urmau să cânte (o fi corect cand zici “a cânta” grindcore?) Full Of Hell, a doua mea favorită de la festival. Nu știam la ce să mă aștept de la ei, pentru că nu-i mai văzusem (nici pe youtube).

Dar “pensilvănenii” nu au stat la povești și în dulcele stil american au ocupat scena și au aruncat în aer atmosfera. Așa cum le spune numele, băieții ăștia au fost de la un capăt la altul “plini de iad (draci!)” și au rupt în două tot ce s-a putut: boxe, scenă, public. A fost o nebunie completă care a fost savurată până și de nevastă-mea, care avea să-mi amintească de ei încă cel puțin o săptămână. După ce au terminat ce aveau de spus, am mers la ei sa-mi semneze CD-urile pe care le cumpărasem și am stat la o picătură de vorbă cu vocalul, care ne-a asigurat că anul viitor vor trage o tură și prin București! Veniți, că e o trupă care merită văzută.

După ei am mers repede-repejor spre scena mare, chiar la îndemnul “fullofhell”-ilor, pentru că acolo începuseră deja “tăticii” de la Dying Fetus. La ei, din nou, nu prea e mult de spus.

Cântând de 30 de ani, e clar că au o tehnică și o unitate de grup care se simte de la primul acord. Sunt super tehnici și sună atât de bine și de clar, deși muzica lor e zgomotoasă și cu nerv. Și la ei, ca la toate trupele de fapt, a fost nebunie mare în public și tipii s-au arătat mulțumiți de reacția oamenilor. Din nou, un final de zi de pomină. (un mic PS: și ei au impresionat-o pe nevastă!)

Ziua trei

Chiar dacă Răzvan a zis că se duce de la 16:00 să-i vadă pe The Fallen Prophets, noi am așteptat până puțin mai târziu, pentru că am vrut să ajungem abia la Kurokuma. De băieții ăștia nu auzisem, dar cu o seară înainte tocmai am dat peste vechiul meu prieten Max Deatherul care mi-a spus de ei. Așa că am ajuns pe la 18:00 la scena mică și i-am urmărit cu atenție. Au dat bine de tot un post-sludge-metal-core-cu-de-toate. Chiar dacă nu au avut atât de mult public ca alte formații, tipii s-au simțit bine și au transmis starea lor și nouă, celor care eram acolo în fața scenei. Intereant a fost că vocalistul - fiind român - a fost vizitat de rude (părinți, bunici, frați) și a fost interesant să vedem câțiva “oameni normali” printre noi, în special bunica fotografă care la final a ridicat mâinile cu “metal horns” \m/!

Apoi ne-am mutat spre scena mare unde urmau să cânte mexi-merica-europenii de la Brujeria. Nu am stat prea mult acolo, pentru că sincer nu mă prea încântă muzica lor. În schimb am văzut că publicul a gustat din plin show-ul burtoșilor de pe scenă…

Iar după ei am avut o pauză de vreo oră și jumătate, timp în care ne-am distrat văzând lumea din ce în ce mai colorată adunându-se la scena mică pentru cehii nebuni de la Gutalax. Și așteptarea n-a fost degeaba.

Chiar dacă la o scară mult mai mică, am avut pentru 40 de minute un mic Obscene Extreme. A fost momentul vesel al festivalului și cred că a fost formația care a adus cei mai mulți oameni la scena mică. De la oameni îmbrăcați în vidanjori (ca și formația) până la veverițe, dragoni, puști cu colace de WC pe gât, aruncat cu hârtie igienică, am avut parte de absolut tot ce se putea.

Am fost și eu în fața scenei și m-am băgat în hora veseliei care se dorea a fi un circle pit, dar nu prea se putea alerga, pentru că eram prea mulți și înghesuiți. Ce să mai zic? A fost unul din cele mai mișto momente ale festivalului.

După care ne-am deplasat spre scena mare, să-i vedem pe Amorphis. Chiar dacă după primele patru albume nu prea m-am atins de discografia lor, mereu am mers la ei să-i văd. Din păcate, de data asta am fost foarte dezamăgit. Au cântat multe piese de pe albumul nou și de pe albume de dupa 2000, dar ce m-a deranjat mai mult a fost că au cântat piesele vechi (de pe “Tales…”) în stilul albumelor noi și au sunat aiurea rău.. Pentru mine au fost dezamăgirea festivalului.

După ei am mai luat o pauză în care am mai mâncat câte ceva, am mai băut o bere, am mai stat la povești. Am aruncat și un ochi la W.A.S.P., care, chiar dacă au avut succes la o parte a publicului, mie mi-au stârnit doar un zâmbet.

[caption id=“attachment_6963” align=“aligncenter” width=“4032”]

Allochiria[/caption]

Iar seara s-a încheiat pentru noi cu un concert foarte bun la scena mică, cu grecii de la Allochiria, despre care mă bâzâise tot drumul (și înainte) Răzvan. Spre surprinderea mea, chiar dacă au cântat foarte târziu - la 1:15AM - s-a adunat destulă lume. Și au avut de ce - post-metalul elenilor a fost foarte bun, și chiar dacă pitica de la voce a stat 99% din timp cu spatele la public, am văzut oamenii simțindu-se bine, unii părând intrați în transă. Încet-încet am intrat și eu în atmosferă și am fost surprins la un moment dat să o văd pe soție la gardul din fața scenei dând din cap pe ritmuri. Din nou, încheierea perfectă pentru o seară de festival!

Ziua 4

Duminică, din nou, am ajuns ceva mai târziu, pentru că nu aveam prea multe trupe pe care să le văd. Oricum, programul s-a schimbat din cauza lipsei a două trupe (câte una la fiecare scenă), așa că am prins cam totul de la început. Sincer, n-am stat prea mult la nici o scenă și am tot umblat prin zonă privind oamenii, stând la discuții și simțindu-ne bine în general.

Prima formație pe care am văzut-o de la cap la coadă au fost Origin la scena mare. A fost o surpriză să vedem că o trupă foarte tehnică a venit pe scenă fără basist, care a lipsit din anumite motive, dar au sunat bine și așa, chiar dacă se simțea clar că lipsește ceva. Au încercat, însă, să facă mișto de situație și au invitat oamenii din public să încerce un “air bass” alături de ei pe scenă. Din păcate n-am avut nici un talentat care să rămână mai mult de 1-2 minute langă formație.

Apoi formațiile au trecut una după alta fără să mă intereseze prea mult. Am văzut puțin Fleshgod Apocalypse, care sună destul de decent, dar show-ul lor nu mă atrage prea mult. Apoi am văzut, printre două beri, Of Virtue pe scena mică, iar după ei am luat pauză la Bucovina, care nu mă impresionează cu nimic. La fel, i-am văzut oarecum din lateral - stăteam la coadă la mâncare - pe sârbii de la Infest, pe scena mică, care au ținut-o numai în “for you, our Romanian brothers and sisters… Romanian warriors” si alte din astea.

[caption id=“attachment_6964” align=“aligncenter” width=“4032”]

Septicflesh[/caption]

Iar la final am mers la scena principală să-i vedem pe greții de la Septicflesh. Nu pot spune că sunt un mare fan al lor, dar îmi place în oarecare măsura muzica. Lumea adunată în fața scenei a fost destul de activă, mai ales că vocalistul a ținut să-i congratuleze în fiecare moment “liber” cu “come on, my friends!!! let’s see your heads banging!” A fost un show bun și am savurat câteva piese, pe unele vechi chiar agitându-mă puțin (“Persepolis” rules!!!).

Și cam atât - pentru mine - pentru că In Flames nu m-au “gâdilat” niciodată, așa că n-am vrut să mai pierd vremea cu show-ul lor. Știu că nu e o părere prea populară, dar mi se par prea comerciali față de ce au fost la început, iar show-ul lor cu mii de watti de lumină mi se pare puțin cam exagerat.

Concluzii

Astea fiind spuse, cred că a fost o ediție de festival reușită. Cel puțin pentru mine a fost o vacanță relaxantă în care am văzut câteva trupe mișto și am descoperit altele despre care nu auzisem. Atmosfera a fost foarte tare, publicul de la noi fiind din ce în ce mai apropiat ca atitudine de ce am mai văzut pe la alții.

[caption id=“attachment_6965” align=“aligncenter” width=“4032”]

Șah!!![/caption]

Chiar dacă în general mi s-a părut o ediție bună de festival, au fost și câteva lucruri care consider că trebuie schimbate sau cel puțin avute în vedere de către organizatori.

Bun Spre deosebire de cunoscuți, am fost mai mulțumit de mâncarea de anul ăsta. Mi s-a părut că a fost preparată mai bine, nu era cu o tonă de grăsime și ulei (remember gulașul din trecut!), iar cozile mergeau mai repede.

Bun Am observat că toaletele la dame erau în niște containere, iar Andreea mi-a confirmat că erau “budele clasice” cu vas ceramic ca acasă și în interior era foarte curat. La bărbați, ca la bărbați, a rămas la fel… n-am avut nevoie de “number two”, deci nu știu cum a fost acolo.

Nașpa Chiar dacă în primele zile m-am bucurat că eram controlați sumar în rucsac, m-am trezit în ultima zi cu control amănunțit, cu scos toate mărunțișurile și căutat până și în portofel. Păi, domnilor organizatori, dacă vreți să fiți corecți și să verificați lumea, trebuia să o faceți din prima zi! Plus că am văzut cel puțin de două ori cum niște puștani își “transmiteau” rucsacul pe sub gard, iar la concertul Converge chiar era unul cu o sticlă (de sticlă, vorba aia) în mijlocul pit-ului. Deci, dacă vreți să fiți corecți, fiți de la un capăt la altul.

Nașpa Chestia care m-a deranjat cel mai mult pe mine personal a fost că la porți nu era nici o regulă - sau erau reguli, dar erau aleatorii și le știau doar cei care le impuneau. M-am trezit în a treia zi cu un picior în genunchi de la o cucoană de la firma “de securitate”, pentru că “nu aveam voie” să intru prin locul prin care intrasem de atătea ori în zilele trecute. Iar în momentul în care am întrebat de ce nu e voie pe acolo, am fost luat la rost și de gorila de serviciu care ar fi trebuit să mă controleze în bagaj. Din fericire am fost calm și mi-am văzut de treabă, dar nu a fost deloc OK atitudinea ălora.