Cum te relaxezi cel mai bine sâmbătă seara ca metalist în București? Dacă știi cu două-trei luni înainte, te duci la un concert în Fabrica, împreună cu prietenii! Mai ales că vezi o trupă bună din Italia, ceea ce e destul de rar.

Începem cu începutul, pentru că la 20:55 am ajuns în club și pe scenă erau deja băieții noștri de la RoadkillSoda care dădeau bine de tot. Surpriza noastră a fost sala plină de lume, cum n-am mai văzut de multă vreme. Am mers și ne-am luat câte o bere și ne-am găsit un loc de unde să vedem și sa ascultăm muzica. Și am avut ce asculta și ce vedea. Trupa a sunat foarte-foarte bine, iar southern-stoner-rock-ul lor a băgat lumea în ritm. După mai bine de o oră după ce au început, la ultima piesă au chemat pe scenă pe noul vocalist, “Beast”, care îi va lua locul lui Mircea “Hotshot Eagle” (numele oficial de pe facebook sic!). Tranziția s-a făcut pașnic și piesa a sunat foarte bine cu ambii vocali.

Între timp ne-au apărut și prietenii Ana și Ciprian, din urma lor venind și o mică gașcă de la bar, spre surpriza mea și a soției. Pauza dintre trupe n-a durat prea mult - abia am avut timp să aruncăm un ochi la “merch” și să ne mai luăm o bere, că pe scenă au urcat italienii și n-au stat la povești.

Ufomammut sunt o trupă destul de veche, dar nu prea bine cunoscută pe la noi. Sau cel puțin așa am crezut, dar sala plină de la Fabrica mi-a demonstrat contrariul. Cum îi spuneam și lui Sorin într-o discuție pe whatsapp, n-am mai văzut atât de multă lume de cel puțin 100 de concerte! Iar mă lungesc… Dar italienii nu! Au început lent și puternic din prima. Ritmurile și riff-urile repetate până la obsesie, momentele în care vocalul cântă ceva nedeslușit, sunetul genial ne-au pus pe toți în mișcare - în special de cap. De la prima piesă și până la ultima am stat înghesuit printre oameni și m-am bucurat de nebunia aia de muzică psihedelică, care te bagă într-o transă fără să “bagi” nimic ajutător, deși unii erau clar “consumați” dinainte de concert și se simțeau bine.

Noi ne-am mișcat câte puțin mai spre centru și mai spre spate din cauză deplasărilor publicului care mai de care, până aproape de ultima treime a concertului. Atunci a avut loc un declic al nebunului nostru de Ciprian, care n-a mai rezistat și a încins un moshpit. I s-au alăturat câțiva băieți mai înflăcărați care abia așteptau momentul și au ținu-o așa până la final, spre încântarea celor trei de pe scenă.

După aproape o oră și 45 de minute, transpirat și încălzit, am aplaudat și am fluierat admirativ italienii și am mers să-mi iau nevasta din spatele clubului, unde se retrăsese fix ca să scape de căldura din față.

Și cam atât! A fost o seară genială cu muzică foarte bună, cu o atmosferă pe măsură și cu multă lume.