Acum trei ani am fost într-un club obscur din București la un concert cu două trupe braziliene. Acum, ca și atunci, Korrozão nu s-a putut bucura pe deplin de un public numeros, dar măcar prima oară a existat un motiv destul de bun - nimeni nu-i știa.
(Nici n-ar mai trebui să menționez) Concertul din Fire a început la 21:30, deși pe afiș era anunțată ora 20:00. Oricum, fiind deja o obișnuință, nimeni nu s-a arătat surprins și totul a mers ca și cum ar fi normal… Primii care au cântat au fost Mediocracy din București, o surpriză plăcută pentru mine. Cu un sunet “fresh”, o combinație de sludge, hardcore și metalcore, băieții au cantat vreo cinci piese care au durat cam 20-25 de minute, dar aceste minute puține cât s-au aflat pe scenă au fost pline de energie și de pe scenă, dar și în fața ei. Publicul, format în mare parte din prieteni ai trupei și cunoscători, a făcut moshpit, stage diving și tot ce trebuie la un concert de acest gen. Sunetul a fost foarte bun la ei și pot spune că ăsta a fost un mare avantaj. Pe final au avut chiar și un bis (datorită în special tipului de lângă noi care a strigat ritmat, la fiecare 10 secunde “ÎNCĂ UNA!!!”), chestie care nu prea se întâmplă la trupele de deschidere.
Iar după o pauză de vreo 15 minute au venit în fața noastră Stuck In A Rut, prima trupă de hardcore de la noi cu tobar o tipă. Cu un hardcore foarte “raw”, au pus pe mișcare toată suflarea de nebuni din față și pot spune că au fost foarte puține momentele în care s-au oprit din “dans”. Piese scurte și la obiect, instrumentație simplă, sunt exact genul de hardcore care se cânta la începutul anilor ‘80 in USA. Asta nu e deloc un lucru rău, mai ales ca și atmosfera a fost exact ca în cluburile underground americane de acum 25-30 de ani, cu spectatori urcând pe scenă și cântând împreună cu trupa. “Recitalul” lor a durat cam 30-40 de minute, timp în care au cântat vreo 10-12 piese. Un minus la ei a fost faptul că nu au avut pe cineva care să-i cunoască la sunet și vocile s-au auzit destul de aiurea, mai ales dacă stăteai mai în spatele sălii. Keep the good work, guys!
Și apoi, după mai bine de jumătate de oră de pauză, au urcat pe scenă brazilienii din Korrozão, mai vechii noștri “prieteni”. Înainte de a cânta, am stat cu ei de vorbă și au fost surprinși să afle că a mai venit lume la concert din cei care fuseseră acum trei ani. După ce și-au reglat instrumentele, nu au stat mult pe gânduri și au început să cânte un hardcore/grindcore direct “de la mama lui”, straight-in-the-face. Instrumentația mai dură, growl-urile vocale și ritmul nebun duc foarte mult spre metal, dar nu e de ajuns asta, pentru că punk-ul se simte și el foarte bine in piesele lor. Din păcate, din anumite motive pe care o să vi le spun la final, rămăseseră foarte puțini spectatori în fața scenei, dar din fericire câțiva care am fost în față ne-am manifestat și ne-am simțit foarte bine. Pe final au avut două cover-uri, primul la “Roots bloody roots” de la Sepultura, pe care m-am trezit la un moment dat cu microfonul în mână și am fost nevoit să cânt o strofă, iar al doilea la “Crucificados pelo sistema” de la Ratos de Porao. Cum altfel era mai frumos să se termine un concert al unei trupe hardcore/punk/grindcore braziliană?
Și acum să vă spun și ce evenimente s-au întâmplat în timpul concertului.. Se pare că niște idioți “nazi” s-au luat afară de unii dintre spectatorii veniți la concert și s-a iscat o bătaie. Nu știu prea multe, pentru că nu am înțeles prea multe. Știu doar că la un moment dat, chiar înainte de a începe să cânte Stuck In A Rut, un grup din față a plecat brusc afară și s-au întors dupa câteva minute mai puțini, iar apoi, chiar înainte să urce brazilienii pe scenă, un tip s-a suit la microfon si a anunțat “haideți, în pula mea, cu toții afară că sunt niște naziști care au făcut scandal, să-i caftim”, moment în care din fața scenei au mai plecat cam 6-7 oameni, inclusiv organizatorii. Nu e de mirare că apoi Korrozão au avut sunet prost, că a trebuit eu să merg la mixer și să reglez pe acolo atât cât m-a dus capul. În situația care a fost, dacă chiar a existat afară un conflict, tot ce trebuiau să facă organizatorii era să cheme poliția și apoi să-și vadă de treabă. Nu poți lăsa o trupă care vine de la celălalt capăt al pământului să cânte fără o sonorizare cât de cât decentă și tu să ieși afară la bătaie. Iar chestia asta cu bătăile între “nazi” și “anti-fa” mi se pare cea mai mare prostie. La urma urmei, venisem la un concert de muzică, nu la o manifestație politică.